Mănăstirea Sfintei Înălţări a Domnului Noul-Neamţ

Nu era lipsit părintele nostru şi de darul mai înainte vederii. Că de multe ori spunea că vede în somn asupra capului blagocestivului domn Grigorie Ghica voevod abia spânzurând numai de un păr, căruia degrab i s-a şi tăiat capul de cătră împăratul turcesc, după carele mult au plâns fericitul.

 

Pentru un frate de obşte adeseori ofta şi mult plângea şi mult îl sfătuia pentru oareşicare îndreptări, iară el nu asculta şi a treia zi s-a înecat.

 

Pre unul iarăşi mult l-au rugat şi l-au sfătuit fericitul ca să nu să ducă el din monastire. Iară mai pe urmă i-au zis lui cu lacrămi:

„Frate, ascultă-mă pentru că nu vei vedea locul acela unde voieşti tu a te duce”. Şi nu au ascultat. Iară întru a patra zi a murit pre drum. Pentru carele fericitul a plâns foarte mult.

 

Doi părinţi rossiani [ruşi, n.n.], fraţi dupre trup, priimind o scrisoare de la părinţii lor cei trupeşti întru care îi ruga ca să facă toate chipurile şi să-i treacă şi pre dânşii în Moldavia, căci doresc să primească chipul călugăresc. Şi mergând la fericitul cerea să le dea voie ca să meargă să vază, doar ar putea ca să-şi treacă pre părinţii lor din Rossia [Rusia] peste graniţă dincoace. Iară el nici întru chipu nu au voit să-i lase, zicându-i, cum că este primejdie a-i trece graniţa. Iară mai ales că nici să cuvine ca monahul să-şi lase liniştea şi să meargă dupre rugămintea mirenilor.

Şi că deacă va fi voia lui Dumnezeu spre aceasta, apoi îi va înlesni cu judecăţile care le ştie el şi-i va aduce la călugărie. Dar ei tot îl supăra, rugând pre fericitul, ca să le dea voie să se ducă.

Deci el le-a zis lor:„Precum voiţi, aşa faceţi”.

Şi aşa pornindu-se ei, i-au petrecut sfântul stareţul plângând după dânşii ca după nişte morţi.

Iar când se despărţiia le-au zis:„Iertaţi-mă, fraţilor, căci de acum nu ne vom mai vedea în viaţa aceasta”.

 Şi aşa părintele nostru s-au întors în monastire. Iar cei doi călugări au mers la părinţii lor şi prinzându-i stăpânirea Rossiei şi cercetându-i şi găsindu-i vinovaţi, i-au trimis la Sibiru [Siberia]. Deci ei de acolo au scris cătră sfântul stareţ cu lacrămi zicând că:„Cu adevărat s-au împlinit prorocia sfinţiei voastre, cinstite Părinte, căci de acum nu ne vom mai vedea în viaţa aceasta, pentru că nu este chipul de a scăpa în veac din primejdea unde ne aflăm”.

 

Era un duhovnic întru această monastire,  cu numele Victor, cu neamul rus, foarte cu frica lui Dumnezeu. Acesta povestea zicând că în tinereţile sale când era pus slujnic la igumenul monastirii Secului [părintele Ilarion], pre lângă alte nevoinţi îşi pusese şi aceasta ca o lege, ca să nu doarmă mai mult de trei ceasuri pe noapte iară zicea nicidecum şi să mănânce în postul mare a patra zi o dată, şi aceasta cu silită blagoslovenie o făcea. Iară dracii văzând nevoinţa lui, îi făcea mult necaz. Căci el seara, după ce împăca pre igumenul şi îşi citea pavecerniţa, apoi s-apuca de scris o carte cu feliu de adunători pentru ascultare şi toate patimile. Dar nu putea uneori să scrie din pricină că-l lovea diavolii nevăzut peste mână şi feştelea tot ce au scris. Iară când se culca nu îl lăsa să doarmă, că unii, după cum se părea, îi bătea dobilii la capu, iar alţii cânta cu surlile pre sobă, alţii făcea gălăgie ce cum s-ar bate o mulţime de oameni beţi. Şi când îl fura somnul, i se părea că îl scot afară din chilie cu aşternut cu tot. Şi aşa până la vremea utreniei îl muncia. Carele lucru au ţinut ca la şapte ani. Iară dacă se ducea la utrenie, atuncea îi aducea somn aşa de tare întrucâtcădea jos şi toţi îl ocăra zicând că niciodată nu au văzut aşa om somnoros. Iară o dată la o sărbătoare, cum picura într-o strană care era neprinsă de celelalte aşa cu strană cu tot au căzut în mijlocul bisericii, încât s-au spăriat toţi, socotind că l-au lovit dracu. Şi altele multele îi făcea.Şi iarăşi, odată, dupre obiceiu împăcând pre igumenul întru o seară iarna, au mers să citească pavecerniţa fiind ca la al treilea ceas din noapte. Şi iată au văzut de năpraznă că se face o lumină în chilie, întrucât a uitat el că era noapte. Iar în lumina aceia au văzut pre unul în chip de călugăr cu statul înalt, îmbrăcat cu mantie şi cu camilavca în capu, carele lui i să părea că este tipicariul bisericii. Şi plecându-se acela spre dânsul, şi-au pus ochii la ochi şi gura la gura lui, şi îl sfătuia şoptind. Iară câtă vreme au petrecut întru aceasta nu ţine minte acel duhovnic, nici ce i-au vorbit. Pentru că după ce s-au plecat dracul acel în chip de călugăr şi s-au lipit de gura lui, atuncea el, de spaimă, şi-au închis duhul (suflarea) într-însul. Însă i s-au părut că tare mult au ţinut aceasta. Şi văzând că nu mai poate ţine suflarea, i-au dat drumul ca dintr-o tulumbă şi l-au împins de la sineşi. Şi aşa s-au stins diavolul împreună cu lumina. Iară duhovnicul căzând jos, nu au ştiut cât au zăcut până şi-au venit în simţire. Deci mai trezându-se l-au cuprins o spaimă şi un cutremur de frică şi voia să fugă afară, dar nu nimerea uşa. Că căutând uşa da peste ferestri şi cu mare nevoie găsind uşa, cum o au deschis au năvălit degrab la uşa igumenului care era tot întru acea sală. Şi deschizându-o au sărit pre pat şi au îmbrăţişat soba că-l cuprinsese o răceală şi un cutremur. Şi vreo jumătate de ceas nu au putut vorbi, că i se luase glasul. Iară igumenul văzând că mare războiu dau dracii la poslusnicul[ucenicul] lui, au mers dimineaţa împreună cu el la părintele stareţul Paisie şi i-au povestit toate necazurile ce pătimeşte de la draci. Iară stareţul i-au zis:„O frate, frate, mare mila lui Dumnezeu ţi-a ajutat, de nu au intrat dracu întru tine. Pentru că Dumnezeu ţi-a oprit suflarea de nu ai suflat, ca să nu intre. Şi această milă asupra ta o au arătat Domnul pentru că toate câte ai făcut le-ai făcut cu blagoslovenie. Dar nu te împuţina, ce de acum înainte să ţii o rânduială ca aceasta care te voi învăţa, şi de te vor mai supăra, atunci să vii să-mi spui”. Şi aşa mângâindu-l cu multe cuvinte l-au slobozit cu pace hotărându-i şi ce tipic să ţie pe o lună de zile. Iară el întorcându-se la chilia sa, au făcut aşa precum l-au învăţat stareţul şi nici o supărare nu au avut întru acea lună. Iar după împlinirea acei luni au năvălit mai cumplit dracii asupra lui şi îndată au alergat el noaptea la stareţul de i-au spus că o lună care i-o au rânduit au avut pace, iară după aceia îndoit războiul au rădicat dracii. Şi stareţul zâmbindu-se puţin, i-au zis: „Du-te, frate, la chiliuţă şi te nevoieşte, că de acum înainte nu te vor mai supăra niciodată”.Şi aşa au şi urmat, că până la moarte nu l-au mai supărat, ci i-au dat pace cu rugăciunile stareţului.O cucoană de neam bun (a Strujeştilor) din oraşul Iaşi povestea cu lacrămi zicând:„Eu fiind la vârsta tinereţelor şi, dupre cum este obiceiul lumii, viindu-mi vremea de a mă însoţi, mă cerea doi feciori de boiari mari. Unul Dimitrache Sturza, iară altul asemenea lui cu neamul. Dară părinţii mei fiind obicinuiţi ca totdeauna să se sfătuiască cu părinţii duhovniceşti în pricini mari, şi fiindcă Monastirea Neamţului era proslăvită foarte mult pe atuncea pentru stareţul Paisie, de aceea şi părinţii mei luându-mă au mers cu mine la Monastirea Neamţului. Şi mergând la părintele Paisie l-au întrebat, la carele dintre cei doi să mă dea pre însoţire. Iară stareţul le-au zis:„De vreme ce spre Dumnezeu v-aţi pus nădejdea, apoi să ştiţi că aşa este voia lui Dumnezeu, adecă că după ce veţi ajunge la curtea domniilor voastre, că vă veţi pogorî din carată, vă va întâmpina un călăraşu trimis cu o scrisoare. Deci a celui boiaru a căruia va fi scrisoarea să vă daţi pre fiica voastră spre însoţire, şi crezu că va fi blagoslovenia Domnului peste casa aceia”. Iară părinţii mei, crezând cuvintelor stareţului, au pornit. Şi când au ajuns la scările curţilor sale, iată că au sosit şi trimisu cu scrisoarea de la Dimitrache Sturza. Pre carile lucru văzându-l părinţii mei, cu toată bucuria m-au dat pre mâna spre însoţire lui Dimitrache Sturza. Apoi după ce m-au însoţit cu acel boiariu, dupre orânduiala creştinească, tot parte femeiască năşteam. Pentru aceia iarăşi luându-mă părinţii mei m-au dus la părintele Paisie şi cu lacrămi l-au rugat ca să mă blagoslovească, să născu şi parte bărbătească. Iar el mult sfătuindu-i le-au zis:„După credinţa voastră fie voauă, că de acum are să nască şi parte bărbătească”. Şi aşa s-au şi împlinit şi după aceia am născut fii şi parte bărbătească. Şi noi încă am trăit cu fericire în toată viaţa noastră (pre această povestire o au spus înseşi acea cucoană Elenco, soţia lui Dimitrache Sturza, anul 1840).O cocoană din neamul Băloşeştilor, fiindcă era stearpă, nu năştea copii. Deci viind la Monastirea Neamţului şi căzând la picioarele părintelui Paisie, îl ruga ca să se roage lui Dumnezeu să-i dezlege nerodia. Iară stareţul sfătuind-o cu cuvinte duhovniceşti o au mângâiat zicându-i să aibă nădejde că-i va împlini Dumnezeu dorinţa numai să aibă credinţă la mila Domnului. Şi aşa ducându-se acea cucoană la arhondaric, s-au culcat să se odihnească puţin. Şi adormind, iată că s-au văzut ca cum ar sta împreună cu părintele Paisie înaintea icoanei Maicii Domnului. Şi luând părintele Paisie o floare de la Maica Domnului i-au dat-o ei, zicându-i:„Primeşte aceasta şi te du acasă căci te va bucura Maica Domnului”. Iată ea deşteptându-să ca din somn au pornit acasă şi după o vreme zămislind în pântece au născut copil parte bărbătească.O cocoană Mara, cu soţul ei Panaite de la Bălţi, avea un copil cu numele Alexandru, pre carele cum l-au înţărcat îndată l-au apucat o epilepsie foarte cumplită, întrucât nu să mai afla alţii aşa cumplit muncindu-se. Deci auzind de minunile pe care le săvârşia Maica lui Dumnezeu la Monastirea Neamţului, prin rugăciunile părintelui nostru stareţului Paisie, au venit aducând copilul şi puindu-l la picioarele părintelui Paisie cu lacrămi îl ruga ca să-şi facă milă de dânşii şi să le tămăduiască copilul. Iară părintele nostru mângâindu-i cu cuvinte de suflet folositoare le-au zis ca să se ducă şi să puie pe copil înaintea sfintei icoanei ce i făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi au trimis un preot ca să-i cetească. Şi după ce i-au cetit le-au zis:„Mergeţi şi vă luaţi copilul şi să credeţi cu neîndoire că de acum înainte nu va mai pătimi nici un rău”. Carele lucru dupre cuvântul stareţului s-au şi îndeplinit, că acel copil au crescut, dar epilepsia nu l-au mai apucat cat a trăit.Nu-i nevoie să scriu despre minuni şi vindecări, fiindcă nu prin minuni se recunoaşte sfinţenia bărbaţilor cu adevărat sfinţi, sfinţenia lor înaintea lui Dumnezeu, ci din adevărata credinţă ortodoxă a dogmelor şi din paza poruncilor lui Dumnezeu, precum şi dintr-o vieţuire curată şi neprihănită.Încă şi mulţi eretici au făcut minuni, iar despre ei Domnul a zis:„Mulţi îmi vor spune în ziua aceea: Doamne au n-am botezat în numele Tău? N-am făcut atâtea lucruri minunate în numele Tău? Iar judecătorul le va zice: Adevărat, adevărat vă spun vouă nu vă cunosc pe voi, depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea”. Iar bogatului care l-a întrebat:„Cum pot să dobândesc viaţa veşnică?”Domnul i-a zis:„Păzeşte poruncile!”. Şi iarăşi:„Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul cum v-am iubit Eu. Din aceasta vor cunoaşte toţi oamenii că sunteţi ucenicii mei, de veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.Iar Sfântul Ioan Gură de Aur învaţă că nu se cuvine pentru un bărbat ortodox să-şi arate sfinţenia sa din semne şi profeţii, ci din bunătatea vieţii lui, după cum a spus însuşi Domnul:„După roadele lor îi veţi cunoaşte”. Iar roadele adevăratului om duhovnicesc le-a arătat Apostolul zicând:„Roada duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, credinţa, blândeţea şi înfrânarea, împotriva unora ca acestora nu este lege”.Dacă un om face astfel de roade, chiar dacă face semne sau nu, este limpede că el este sfânt şi prieten al lui Dumnezeu. Fericitul părintele nostru a lucrat şi multe minuni, dar întrucât nu voia nici măcar să audă despre aceasta, punând totul pe seama Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi rugăciunilor soborului fraţilor, din această pricină le voi lăsa deoparte, ca să nu mă împotrivesc dorinţei sale, deşi ştiu de multe minuni ce s-a întâmplat atât înainte cât şi după moartea sa.

Calendar