Astăzi este 19 septembrie Parţial noros, +26..+28

ÎN MEMORIA EPISCOPULUI DORIMEDONT DE EDINEŢ ŞI BRICENI

 

EpiscopIrinei

Irineu, Episcop de Orsk

 

Regretatul Episcop de Edineţ şi Briceni Dorimedont a fost discipol al Lavrei Sf. Serghei de Radonej, o persoană de autentică factură monahală, iubitor sincer al monahismului, ctitor al mănăstirii din Chiţcani. Pe umerii lui, pe atunci încă viitor episcop, a fost pusă misiunea grea şi onorifică de restabilire a Mănăstirii Noul Neamţ din Chiţcani, a cărei frăţie monahală o conducea. Nevoitor al Lavrei Sf. Serghei de Radonej. El a preluat cele mai bune tradiţii ale acestui sfânt lăcaş, a parcurs la restaurarea mănăstirii conform tradiţiilor seculare ale monahismului ortodox, pe care le-a trăit în Lavră.

Statutul mănăstiresc, rânduiala slujbelor, a cântărilor – toate au fost preluate din izvorul cristalin al adevăratei trăiri monahale, care secole la rând a fost Lavra Sf. Treimi şi Sf. Serghie de Radonej. De rând cu aceasta, arhipăstorul a venerat profund şi tezaurul vieţii monahale a României ortodoxe, îndeosebi străvechea tradiţie a stăreţiei, păstrată de aceasta. Cu o deosebită evlavie arhipăstorul înalţă rugăciuni către nevoitorii români, proslăviţi în ceata sfinţilor, încununată de Sf. Ştefan cel Mare. Acelaşi lucru l-a transmis şi păstoriţilor săi.

Din tradiţiile proeminente ale Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Dorimedont a preluat relaţia autentică dintre părinte şi fiu, dintre arhipăstor şi preoţii slujitori. S-a străduit mereu ca Mănăstirea Noul Neamţ să îmbine două stiluri, pentru ca în acest sfânt lăcaş fiecare om să se regăsească, să afle mângâiere sufletului său, indiferent de faptul care ar fi patria lui pământească. Pe unul din zidurile mănăstirii din Chiţcani sunt reprezentate trei sfinte mănăstiri: Lavra Cuviosului Serghei, Lavra Cuviosului Paisie, iar în centru – Mănăstirea Noul Neamţ. Acest lăcaş era mereu vizitat de călugării din Rusia şi România, fiecare găsind ceva drag inimii sale. Astfel, prin osteneala, rugăciunile şi purtarea de grijă a duhovnicului Noului Neamţ se întărea dragostea şi apropierea dintre oameni.

Arhipăstorul a fost o personalitate foarte înzestrată, atrăgând simpatia tuturor oamenilor cu care venea în contact, în inimile cărora aprindea focul credinţei.

Îmi amintesc cu drag de întâlnirea cu Preasfinţitul Dorimedont din anul 1991 în Lavra Cuviosului Serghie, când am revenit din armată. Mi-a propus să intru la Seminarul de la Chiţcani, dar am răspuns atunci că doresc să devin învăţător, să-i ajut pe oameni să descopere căile ştiinţei, şi că intenţionez să primesc o pregătire pedagogică. În acel moment, în ochii lui au licărit acele scântei pe care nu le poate uita oricine l-a cunoscut pe Preasfinţitul. Acea privire mi-a rămas în inimă pentru toată viaţa...

Prima dată l-am întâlnit în anul 1988, când am venit în pelerinaj cu părinţii la Lavra Sf. Treimi a Cuviosului Serghie. Mă mira mult faptul că atunci mulţi tineri din Moldova învăţau la Serghiev Posad, în pofida greutăţilor vieţii din Republica Moldova. Preasfinţitul Părinte Dorimedont, împreună cu viitorul mitropolit de Taşkent şi Uzbekistan, Vikentie, îi primeau pe toţi, îi mărturiseau, slujeau Taina Sf. Maslu, îi hrăneau, îi cazau, făcând totul cu multă căldură şi afecţiune.

Acea privire curată, plină de inspiraţie a viitorului episcop şi credinţa lui profundă m-au adus mai apoi în Mănăstirea Înălţarea Domnului, unde părintele Dorimedont era vicar. M-a primit la mănăstire, pentru ca peste un an să fiu trimis la Şcoala teologică de la Serghiev Posad.

În mănăstirea de la Chiţcani ne osteneam pe atunci toţi împreună, sub conducerea pe atunci a Episcopului de Bender Vichentie, pentru prosperarea sfântului lăcaş. Executam diferite munci: săpam, sădeam şi cultivam roadele, reparam, construiam... Pe atunci încă nu înţelegeam admiraţia multor preoţi pentru frăţia de acolo şi pentru părintele vicar. Lucruri ce se păreau imposibile, pentru noi erau absolut obişnuite. Egumenul mănăstirii muncea de rând cu toţi şi era foarte simplu în comunicare. Vicar fiind, nu a spus vreodată: „Eu sunt şeful şi nu trebuie să muncesc”, nu se deosebea cu nimic. Acum îmi dau seama că am trăit atunci clipe deosebite. Sunt convins că primii fraţi ai mănăstirii recunoscute şi azi îşi amintesc cu recunoştinţă cum părintele egumen le încălzea inimile cu rugăciunile sale, cu sfaturile înţelepte şi cu exemplu viu întru nevoinţele lor. După slujbe, preoţii aduceau toţi banii părintelui egumen pentru chivernisirea celor de trebuinţă mănăstirii, îi împărtăşeau preocupările lor. Toate ce aveam în comun – cele materiale şi cele spirituale.

Fiecare frate era primit la mărturisire şi consiliere spirituală. Îmi amintesc cum dimineaţa, la uşa chiliei sale se forma o coadă a celor veniţi la spovedanie şi cu câtă bucurie găsea timp pentru fiecare! Iar în timpul Liturghiei, binecuvântarea sa era cu adevărat îngerească.

Devenind episcop, vizita mai rar mănăstirea, căci avea de rezolvat mult mai multe probleme. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nu doar că soluţiona multe lucruri, dar le făcea energic şi foarte operativ, depăşindu-i pe alţi arhierei ai Mitropoliei Moldovei. Uneori se vorbea că în multe proiecte, la diferite întâlniri, Episcopul Dorimedont îl înlocuia şi chiar îl depăşea pe Mitropolitul Chişinăului. Într-adevăr, cu el mai des se sfătuiau cei mai diferiţi oameni, cu el soluţionau cele mai complicate problrmr, la el veneau să primească sfaturi duhovniceşti foarte mulţi credincioşi...

Arhipăstorul reuşea peste tot. Ca şi mai înainte, îi primea la mărturisire pe fraţii de aici, pe studenţi şi pe mulţi fii spirituali.

...Însă în noaptea de 5 decembrie 2006, în Moldova s-a întâmplat o nenorocire – Episcopul Dorimedont, în drum spre slujba de la Mănăstirea de maici a Maicii Domnului din Călărăşeuca, a nimerit într-un accident rutier. În întuneric şi negura deasă, maşina a derapat şi s-a rostogolit de două ori. Investigaţiile au arătat că Preasfinţitul Dorimedont, în urma multiplelor traumatisme, şi-a afectat măduva coloanei vertebrale. A fost internat într-un spital din Chişinău, unde a suferit o operaţie complicată, însă doctorii nu dădeau nicio garanţie, căci exista, dacă supravieţuia, pericolul paraliziei...

La 7 decembrie, Episcopul Dorimedont şi-a recăpătat cunoştinţa. A fost vizitat de către doi arhierei – Episcopul Anatolie de Cahul şi Petru de Ungheni – şi de cei apropiaţi. Rugăciunea pentru sănătatea lui nu înceta nici ziua, nici noaptea, păstoriţii lui se rugau în toate colţurile lumii. A fost slujită Taina Sf. Maslu, a fost împărtăşit. Imediat după aceasta, enoriaşii Episcopiei de Edineţ au ajutat să fie transportat la o clinică din Austria, la Viena – una dintre cele mai performante din Europa în domeniul neurochirurgiei. În seara de 8 decembrie, la Viena a început a doua operaţie, care a durat zece ore. Apoi a mai urmat una, însă după aceea a survenit înrăutăţirea bruscă a stării lui...

La 30 decembrie, în ajunul decesului arhipăstorului, Episcopul de Viena şi Austria, Ilarion (Alfeev), actual Mitropolit de Volokolamsk, l-a vizitat pe Preasfinţitul Dorimedont şi, împreună cu parohul Catedralei Sf. Nicolae din Viena, au săvârşit Taina Sf. Maslu. La sfârşitul slujbei, Episcopul Ilarion a citit rugăciunea de dezlegare, iar la 31 decembrie 2007, în prezenţa unei mulţimi de popor, a avut loc slujba de înmormântare a Episcopului de Edineţ şi Briceni Dorimedont, condusă de Mitropolitul Chişinăului, Vladimir, însoţit de mulţi arhierei, clerici ai Mitropoliei Moldovei şi fraţii de la Mănăstirea Noul Neamţ. Episcopul Dorimedont a fost înmormântat în paraclisul de pe teritoriul Mănăstirii din Chiţcani.

În legătură cu decesul Episcopului Dorimedont, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Aleksi, a trimis un mesaj de condoleanţe, în care se spunea despre faptul că Preasfinţitul Dorimedont a dăruit mai mult de douăzeci de ani ai vieţii sale slujirii cu râvnă a Sfintei Biserici a poporului lui Dumnezeu. I s-a încredinţat, ca unui urmaş al Apostolilor, o mare răspundere – să păstreze nealterată şi nestricată credinţa ortodoxă, să privegheze la mântuirea turmei încredinţate lui şi la sfinţenia vieţuirii bisericeşti. Patriarhul a subliniat că, pe parcursul slujirii sale, arhipăstorul de Edineţ a îndeplinit cu sârguinţă deferite ascultări: a fost vicar al Mănăstirii de bărbaţi Noul Neamţ din Chiţcani, prorector al Seminarului Teologic din Chişinău, a condus Departamentul pentru studii religioase şi catehizare, a fost membru al Comisiei Teologice pe lângă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. Sanctitate Sa Aleksi pe bună dreptate a menţionat că oamenii îl tratau pe Episcopul Dorimedont cu dragoste şi cinstire. Patriarhul a înălţat către Domnul rugăciuni pentru odihna sufletului nou-adormitului Episcop Dorimedont.

Cu referinţă la biografia Preasfinţitului, vreau să menţionez că, din anul 1996 a fost membru al Comisiei Teologice pe lângă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. Îndeplinind aceste şi multe alte ascultări încredinţate lui cu deosebită sârguinţă, părintele Dorimedont şi-a manifestat cele mai bune calităţi, iar la 8 noiembrie 1998, în Catedrala Arătarea Domnului din oraşul Moscova, Patriarhul Moscovei şi a Toată Rusia, Aleksi al II-lea, a condus slujba arhierească de hirotonie a arhimandritului în rangul de Episcop de Edineţ şi Briceni. Am fost martor la această minune, am participat la serviciul divin ca ajutor al noului hirotonisit. Am văzut cum îl trata patriarhul Aleksi, cum se bucurau oamenii în biserică, cum a fost întâlnit la Lavră după hirotonie şi în ziua următoare, în Catedrala Sfânta Treime, unde am săvârşit serviciul divin.

Este greu de apreciat aportul său la prosperarea Bisericii. La Mănăstirea Noul Neamţ, cu osteneala lui sunt renovate Bisericile Înălţarea Domnului, Adormirea Maicii Domnului şi Sf. Nicolae, sunt reparate clopotniţa, chiliile monahilor, dar cel mai important – e restabilită viaţa monahală. Lângă mănăstire, cu stăruinţa lui a fost deschis un schit în cinstea Sf. Mucenici Vichentie şi Dorimedont. Tot el a iniţiat reluarea proslăvirii Cuviosului Paisie de la Neamţ. Nicăieri festivităţile în cinstea Sf. Paisie nu decurg atât de fastuos ca la mănăstirea din Chiţcani. În ziua pomenirii lui se adună sute şi mii de credincioşi, iar slujba se face în toate bisericile mănăstirii.

În eparhia de Edineţ, Episcopul Dorimedont a fondat noi şi a renovat vechi mănăstiri, a reparat şi a construit biserici, a deschis şcoli teologice, a vizitat aziluri de bătrâni, internate şi şcoli pentru copii.

Sub conducerea sa se editau publicaţii periodice, cărţi liturgice şi altă literatură. Eparhia de Edineţ era „cam mică” pentru el… Dintr-o parte, părea că Episcopul Dorimedont se afla mai des la Chişinău decât în eparhia sa. Era numit, în glumă, în cercurile bisericeşti „Episcop de Edineţ şi al Întregii Moldove”.

Toată viaţa sa, Preasfinţitul l-a admirat pe Sf. Vasile cel Mare. Asemenea acestuia, a plecat şi el prea devreme din lumea aceasta... L-a iubit mult pe bine-credinciosul voievod Ştefan cel Mare al Moldovei. Îi plăcea mult să asculte şi să cânte imnul dedicat domnitorului: ,,Când era să moară Ştefan...”. Şi astăzi multă lume cântă imnul acesta când vizitează Mănăstirea Noul Neamţ. Într-adevăr, precum Ştefan cel Mare, râvnitorul de Dumnezeu arhipăstor, Preasfinţitul Dorimedont, a căpătat dragostea şi stima tuturor în Patria sa şi peste hotarele ei.

Să nu dăm uitării exemplul vieţii sale, a învăţătorului nostru, a bunului lucrător pe ogorul lui Hristos, şi să fim demni urmaşi ai lui, pentru ca ostenelile lui să aducă roade bogate, să aprindă flacăra credinţei, pe care ne-a transmis-o nouă, şi aceasta să nu se stingă niciodată.

Calendar