Mănăstirea Sfintei Înălţări a Domnului Noul-Neamţ

PE ALTARUL BISERICII STRĂBUNE

 arhim benedict sauciuc2

stareţul Mănăstirii Neamţ ,

      Arhim. Benedict Sauciuc

26 ianuarie 2014

         Sfintele sărbători ale Nașterii și Botezului Domnului ne aduce mereu aminte de marea smerenie a Domnului, întrupat din Sfânta Fecioară Maria, apoi venind în repejunile Iordanului, plecându-şi capul sub mâna slugii a primit Botezul pentru mântuirea noastră.

         Pentru Eparhia Edineţului şi Briceniului, pentru Mănăstirea Noul Neamţ cât şi pentru întreaga creştinătate din Republica Moldova, aceste sfinte sărbători, în anul 2007, aveau să fie umbrite prin trecerea la cele veşnice a Preasfinţitului Dorimedont de Edineţ şi Briceni. Oameni aleşi au existat şi vor exista în toate timpurile. Nu se poate spune că sfinţii au trăit doar  în “Veacul de Aur”, din istoria Bisericii creştine, dimpotrivă putem afirma că în toate timpurile şi locurile în istoria popoarelor se întâlnesc permanent modele ale creştinătăţii care au trăit în duhul lui Hristos.

         Privind cu atenţie la aceşti oameni descoperim în ei chipul sau icoana Fiului lui Dumnezeu, păstrată încă de la Sfântul Botez și restaurată mereu prin lacrimi și fapte minunate, până în clipa cea din urmă a vieții lor.

         După cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos “dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga” (Luca 19,40), “de nu vom mărturisi noi, pietrele vor vorbi” și ce este aceasta decât, faptele pe care le face cineva care sunt mărturii ca “pietrele” din scriptură, ce este aceasta decât lucrurile frumoase pe care le-a făcut atât la Mănăstirea Noul Neamț, cât și ca episcop de Edineț și Briceni.

         Psalmistul zice : Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale, așa trebuie să zicem și noi despre vlădica Dorimedont.

         Viața sa jertfelnică, slujirea sa smerită, misiunea plină de entuziasm, de bunătate, de smerenie a depășit de mult spațiul în care a slujit, iradiind raze de sfințenie în tot cuprinsul Ortodoxiei.

        Se cuvine a aminti faptul că un trăitor al adevărurilor de credință, până la jertfă, în chip smerit și demn și în același timp nu dispare odată cu trecerea la cele veșnice, nici nu se umbrește chipul luminos sub brazda de pământ a mormântului, ci răspândește lumina faptelor bune pentru Dumnezeu, ca dintr-o icoană asemenea sfinților care l-au urmat pe Hristos într-un prezent continuu.

         Credincios poruncilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos “cuvântul vostru ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu”  (Matei 5,37) sau “că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii”                         (Matei 12,36), Preasfințitul Dorimedont nu rostea niciodată cuvinte de prisos.

         Așa cum Fiul lui Dumzeneu născut mai înainte de veci din iubirea Tatălui,  S-a întrupat la plinirea vremii pentru mântuirea neamului omenesc, tot astfel cuvântul rostit de către Preasfinția Sa născându-se din sentimental iubirii față de semeni, avea darul să se întrupeze de îndată în sufletul omului în sentimente de iubire față de Dumnezeu și de oameni.

         Unii oameni se ostenesc mult să facă bine chiar cu eforturi foarte mari, dar Dumnezeu l-a înzestrat pe Preasfințitul Dorimedont cu daruri multe.

         Am fost pelerin de mai multe ori la Mănăstirea Noul Neamț și din câte                 mi-am dat seama Preasfinția Sa a fost motorul care a repus în mișcare această mănăstire care a fost închisă din anul 1962. Atunci când vrei să faci lucrul lui Dumnezeu vin și ispitele, necazurile, la început neajunsurile, dar încet, încet, acolo unde pui suflet Dumnezeu pune mila Sa, așa a fost și cu redeschiderea Mănăstirii Noul Neamț.

         Preasfinția Sa, prima dată și-a dat seama de urgența organizării vieții monahale consecvent idealurilor sfinților. Credința și puterea pe care o primea de la Dumnezeu l-au salvat de la grele încercări, l-au făcut să fie un sprijin și un deplin binefăcător multor creștini derutați, asaltați și încercați de timpurile în care trăim. Sunt oameni care schimbă cursul evenimentelor, oameni care schimbă istoria unui loc, Preasfințitul Dorimedont, a fost unul dintre aceștia.

Dacă în momentul când a venit la Mănăstirea Noul Neamț și totul era în ruină, iată, că în câțiva ani a înnoit totul, înființând și Seminarul Teologic în această mănăstire, apoi a înființat seminariile liceale și Institutul Teologic din Eparhia pe care a păstorit-o. 

Unora le este dat har peste har și în puțini ani a putut să facă lucruri mari care dăinuie și astăzi. Să reînnoiești o mănăstire, să înființezi un seminar, să înființez o eparhie, câte probleme ridică! Preasfințitul cu răbdare le-a pus pe făgașul existenței spre slava lui Dumnezeu.

Viața și activitatea Preasfințitului au inclus o sumedenie de nume, locuri, instituții, realizări, idealuri, împliniri și neîmpliniri, bucurii și tristeți, dar îngerul morții l-a săgetat, lăsând în urmă lista deschisă a acestora pentru cei dragi Preasfinției Sale; prieteni, cunoscuți, colegi, fraților monahi și nu în ultimul rând familiei sale prea dragi, Preacuviosului Părinte Paisie Cecan, starețul Mănăstirii Noul Neamț, Preacuviosului Părinte Hariton, arhidiaconului Onufrie și mult încercații părinții săi, Teodor și Daria.

 Pentru întreaga conștiință românească și ortodoxă, Preasfințitul Dorimedont a fost și este remarcat până la identificare cu locul unde s-a născut, a crescut, s-a nevoit, a coborât cerul pe pământ și s-a înălțat întru nemurire binevestind tuturor viața în Hristos. Este neîndoielnic vorba despre Ținutul Moldav și Mănăstirea Noul Neamț, chiar dacă a studiat și a fost călugărit în Lavra Sf. Serghie – Moscova. Acest har cu dar dumnezeiesc l-a făcut pe Preasfinția Sa ca din tot ce a învățat de-a lungul vieții să pună în practică, în faptă, fiindcă avea multe daruri ale Duhului Sfânt pe care le păstra în taina sufletului său.

Deși avea daruri sfinte, nu se considera mai mare în nici un fel chiar dacă ajunsese ierarh, pe toți îi aculta, îi respecta și îi prețuia, avea un respect deosebit pentru tot ce ține de lumea Bisericii pentru toți credincioșii de diferite naționalități.

Această trăire minunată, în raport cu alții se datora faptului că dincolo de toatea acestea, Preasfințitul iubea numele lui Dumnezeu și învăța cum să trăim creștinește, cu gândul la numele lui Iisus, astfel rugăciunea să fie mereu preocuparea care ne unește cu Hristos.

Preasfințitul Dorimedont a contrubuit în chip hotărâtor la trezirea religioasă și morală a credincioșilor, într-o vremea când Biserica avea lucrători puțini. Peste tot unde a lucrat în Mănăstirea Noul Neamț, în Eparhie, a fost un pol de atracție, dând naștere unei impresionante mișcări duhovnicești. Oamenii veneau de pretutindeni pentru a asculta învățăturile lui și erau înrâuriți de viața sa, de nevoința și bunătatea sa.

Contribuția lui în ceea ce privește educația în general și educația bisericească în special este una uriașă. Avea o adâncă apreciere față de tradiția bisericească, din acest motiv el a întruchipat în primul rând exemplul personal – tipul clasic și tradițional al dascălului, care pe lângă cunoștințe transmite, predă și trăiește virtutea. El a arătat de asemenea, că metoda cea mai bună de educație, care aduce cele mai bune rezultate este pedagocia dragostei, după cum reiese din istorisirile elevilor de la seminar, care acum sunt preoți, și am stat de vorbă cu ei la întâlnirea Comemorării a 150 de ani de la întemeierea Mănăstirii Noul Neamț. 

Prin redeschiderea mănăstirii și în general prin influiența sa este recunoscut ca reînnoitorul acestei lavre mai ales după vijelia devastatoare prin care a trecut – după nemaivăzuta răutate și întreaga atmosferă de prigoană la adresa Bisericii, prezența Preasfinției Sale a suflat ca o adiere lină, ca o rouă a mângâietorului în inimile vieții monahale.

Orice evocare are fără îndoială o undă de emoție, pentru că aducerea aminte este timpul frumuseții dintâi a vremii când Preasfințitul Dorimedont era cu noi, dar astăzi când vlădica este în ceruri nu ne rămâne decât să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-l adauge în lista neamului care a aflat har înaintea Lui.

 

Calendar